Noile aventuri ale capitanului Bosneaga

Povestile copilariei ne marcheaza intreaga existenta. Tocmai din acest motiv este bine sa te intorci, din cand in cand, prin locurile prin care ai mai trecut.
Turnul de televiziune din Galati este un alt exemplu.

Buna ziua Galati!

Aproape toata noaptea am calatorit, cu scurte pauze de tufis pentru pasagerul somnoros, iar pentru sofer cu pauze ceva mai lungi, de cafea. Dimineata, chiar cand urcam panta de la intrarea in Galati, somnul a disparut ca prin minune iar buna dispozitie si-a intrat in rol. Intr-un fel, ajungeam tot acasa. Am mers la trecerea bac si ne-am facut inviorarea impreuna cu cei cativa pescari pe care i-am intalnit. Racoarea diminetii si soarele abia rasarit ne-am intampinat ca pe niste oaspeti de seama. Cei cativa pasi pe care i-am facut pe faleza Dunarii au alungat toate urmarile drumului de noapte din care tocmai iesisem. Acolo am intalnit si un pestisor pe care l-am banuit a fi unul "de aur". Oare am facut bine ca l-am eliberat?
Buna dimineata Galati! Apoi, buna ziua!

Waiting for Cousteau

Cu o saptamana in urma, intr-o discutie tihnita, copilul mi-a facut lista capitanilor pe care ii cunoaste: Hook, Cousteau si Bosneaga. M-am amuzat atunci cand am auzit si m-am felicitat pentru a-i spune si despre marinarul presedinte ca a fost si el capitan.

Apoi, dupa ce l-am culcat, m-am intors cu gandul la aceasta intamplare si am intors-o pe toate fetele. Mi-am dat seama ca, aproape orice am face, mintea celor care vin dupa noi poate sa faca ierarhiile dupa reguli proprii, dupa intamplarile vietii sale. Mintea aceasta (colectiva) poate sa faca gesturi de mare generozitate sau nedreptati crunte. Acum ceva timp in urma am citit un articol despre niste copii pentru care “Neverland” nu mai este un taram fabulos, in care se regasesc personajele de poveste. Pentru ei era casa lui Michael Jackson.

Continuand sirul gandurilor, mi-am dat seama de cat de usor este sa fiu erou pentru copilul meu, facand lucruri simple, fiind mereu in preajma. In fond, daca a reusit capitanul Bosneaga sa devina membru al familiei gandurilor noastre, eu pot aspira la mai mult.

Cu o suta de ani in urma, la Saint-André-de-Cubzac, in Franta, se nastea Jacques-Yves Cousteau. A avut o viata aproape fabuloasa. Cu toate acestea, pentru noi el este egalul capitanului Bosneaga, chiar daca suntem constienti de nedreptatea facuta.

Prima data pe vapor

Nu cred ca se indoieste nimeni de faptul ca prin Targu Mures nu trec vapoare. Acesta este motivul pentru care in aceasta calatorie am stabilit un obiectiv foarte clar: sa “ne dam” cu vaporul.

Si chiar asa am si facut. Am urcat pe cel mai mare vapor pe care l-am intalnit pana acum…. Si era…. “IMENS”. Cel putin asa i s-a parut copilului. Vaporul imens era bacul care face curse regulate intre Galati si localitatea Bratianu (judetul Tulcea).
Asa am ajuns sa-l cunoastem si pe capitanul vaporului, nenea Misu Bosneaga. Am dat mana cu el si l-am trecut pe lista capitanilor pe care ii cunoastem. El este al treilea, dupa capitanul Hook si dupa capitanul Cousteau.

Stau si ma intreb cat poate sa ramana in amintirea unui copil de trei ani dintr-o astfel de intamplare si cum o sa vada de acum incolo alte vapoare. Cand am urcat pe punte i-am remarcat emotia. Parea sa fie si un soi de teama de necunoscut, insa, am remarcat si dorinta de a cunoaste. Iar aceasta a invins teama! Am trait o bucurie meritata. Ne-am scaldat in soare si in briza gingasa de Dunare. In spatele nostru, departe, ne-a privit suveran ”Turnul de televiziune”, unul dintre simbolurile orasului.

Amanuntele nu sunt importante. Pur si simplu am mai trait ceva care merita povestit la gradinita.

Cine se uita la noi de peste ocean

Maine urmeaza sa pornim intr-o noua calatorie, la Galati. Ne-am pus in gand sa facem lucruri pe care nu le-am mai facut niciodata (impreuna), printre care si acela de "a merge cu vaporul". Pana acum nu am mai vazut decat corabii care zboara ca cea a capitanului Hook, sau vapoare micute pe care se intampla lucruri ciudate ca pe Calypso lui Cousteau. Dar le-am vazut pe laptopul nostru. Acum trebuie sa simtim adierea brizei de Dunare de pe puntea plina de ulei ars a bacului de la Galati. Sant convins ca experienta se va compara cu cea a calatoriei cu avionul. Copiii au alte repere si evalueaza dupa alte criterii.

Intre toate pregatirile acestei calatorii, mai scriem cate un rand, cate un cuvant. In timpul nenumaratelor pauze la scris, ceea ce ar putea sa duca la greseli penibile in text, am observat din nou ca avem si in aceasta seara un musafir de peste ocean. Este vorba despre cineva care intra cu o mare regularitate, ceea ce ne face sa fim trufasi si sa ne inchipuim ca ii place ceea ce gaseste in "casuta piticului". Nu stim cine este, insa, ne-am obisnuit atat de mult cu el, incat, daca ar fi sa dispara la un moment dat, ne-ar lipsi foarte mult. Locuieste in Plano, Texas. Atat ne spune contorul blogului.
Ii multumim pentru ca ne-a incurajat, chiar de la inceput, in cel mai normal mod: citindu-ne. Poate sa stie ca aici, la noi acasa, il asteapta un gand bun. La schimb, intr-o zi, poate o sa ne povesteasca si noua cum a fost la Festivalul baloanelor.

Cum spuneam, maine plecam, insa, dupa ce mergem la gradinita! Intai munca si apoi distractia!