One love, one life

Mi-au povestit prietenii mei axperienta unică pe care au trăit-o la unul din concertele lor. Deşi cuvintele au fost puţine, mesajul transmis a fost ca o cafea turcească, atât de tare încât nici tot zahărul din lume nu mai poate să o îndulcească.

Mi-am amintit în această dimineaţă despre promisiunea primarului de Bucureşti de a încerca să aducă U2 pe Naţional Arena în această vară. Judecând după faptul că nimeni nu mai pomeneşte nimic despre asta, deşi vara este departe în spate, bănuiesc că nu s-a putut.
Şi cu toate acestea, îmi place să cred că încă se mai încearcă. Ceva...

La mulţi ani U2!
Când vii pe la noi?
.

The streets, The Edge, U2

Nu poţi să nu îţi doreşti să trăieşti, măcar o dată în viaţă aşa ceva, plăcerea aceea subtilă, aproape nefirească a întoarcerii la izvor alături de ceea ce ai reuşit să pregăteşti pentru a-ţi lua locul la un moment dat.
În câteva ore pornim spre Galaţi, în sfârşit, în vacanţă, apoi, dacă toţi paşii o să ni se potrivească, la mare. Bagajele sunt aproape făcute, bancheta din spate este pregătită pentru marea încercare, noi suntem gata să începem drumurile.
Am hotărât să nu mai mergem noaptea, aşa cum făceam până acum din dorinţă de a păstra programul de odihnă neschimbat. A venit momentul ca să înţelegem valoarea drumului, efortul care îl necesită, bucuria ajungerii la destinaţie. Asemeni unor participanţi la o cursă de anduranţă, pornim într-o nouă călătorie, iar acesta este un prilej de imensă bucurie.

Pentru că astăzi este ziua de naştere a lui The Edge de la U2, o să-i plătim tributul ascultându-i muzica, în timp ce maşina o să ne ducă "where the streets have no name".