Am zile în care oboseala și dezamăgirea îmi transformă gândurile într-o gelatină tremurândă, amorfă și nici măcar coloră. Stau și mă privesc într-o oglindă a minții, una îngăduitoare, dar chiar și aceasta nu mai poate să mai ascundă ridurile de... "expresie a dezamăgirii". Și atunci somnul vine lin, ca o izbăvire a unei suferințe absolut inutilă. Oare numai eu visez încă din copilărie căderi în gol, interminabile, ca și cum s-ar desface pământul doar pentru ele?
Crește în mine cu fiecare zi o dorință aproape meschină.
2 comentarii:
Nu esti singurul care viseaza asa ceva.Eu de exemplu am visat ca m-am impiedicat si am dat cumana de niste fire de care m-am curentat .Sa-ti spun ca fiecare celula in mine imi tremura cand m-am trezit,iar inima dadea sa-mi iasa din piept.
@Mika:
Cred ca sunt cateva astfel de "cosmaruri" pe care le are mai toata lumea...
Trimiteți un comentariu