Se întâmplă din când în când să mai scot din sertar fotografiile pe care l-am adunat de-a lungul timpului, să le privesc tăcut și să mă las în voia unor amintiri dragi. Chiar dacă unele poartă cu ele un iz de tristețe, aceste cartoane îngălbenite îmi sunt de cele mai multe ori un balsam pentru dezamăgirile cotidiene.
În urmă cu patruzeci de ani, în curtea casei bunicilor de la Chiraftei, se așeza pe o pelicula de celuloid un moment banal: doi frați pozau pentru a face mai ușoare viitoarele aduceri aminte.
Privindu-i pe cei doi copii din fotografie, de fiecare dată îmi amintesc și despre o parte dintre personajele care mi-au populat copilăria, unele dintre ele reușind să îmi lase imagini imposibil de șters. Chipurile lor, deși prea puțin salvate în fotografii, și-au păstrat pe veci un loc în sufletul meu.
Patruzeci de ani. Patruzeci și un pic!
6 comentarii:
ce poză faină! şi noi avem una exact în poziţia asta, tot cu un zid zgronţuros în spate, casa bunicii, doar că un cadru mai larg. şi noi eram mai "blonde" pe-atunci...
semeni, să ştii!
Frumoase aduceri aminte.
Cred ca nu exista om care sa nu aiba o astfel de fotografie.Noi eram trei,doua cu codite si unul tuns scurt,pionereste:).
Dintre cei doi, tu care esti?
Cel mai mic?
Am ghicit? :P
@Daria B.:
Stiu, doar ca atunci imi lipseau ridurile de expresie.
@angi:
Mai am cateva, la fel de dragi, insa aceasta este cu adevarat extrem de expresiva.
@Gabriela Elena:
Ai cam ghicit!
Trimiteți un comentariu