vineri, ianuarie 28

Chiulul ca artă


Mi se întâmplă tot mai des să mă enervez din lucruri (aparent) mărunte.
Astăzi copiii de grădiniţă intră într-o vacanţă de o săptămâna. Personal, nu îi înţeleg rostul, însă nu am de ales şi fac planuri pentru felul în care o să ne petrecem cele cinci zile de vacanţă. Cel mai probabil o să ne amintim împreună cu Mark despre aventurile anului trecut, atunci când am organizat şcoala de vară.
Dincolo de utilitatea îndoielnică a unei astfel de ruperi de ritm, m-a supărat să văd că doar la grupa noastră veneau şi astăzi copiii, chiar dacă erau mai puţini decât în zilele trecute. În celelalte grupe vacanţa era instalată deja, chiar dacă ziua de astăzi ar fi trebuit să fie una normală. Linişte si pace!
Chiar dacă o fac doar pentru mine, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva tocmai oamenii care tratează cu atâta indiferenţa rigoarea necesară unei bune educaţii nu sunt tot acei nemulţumiţi, dezgustaţi, scârbiţi iremediabil care nu înţeleg ce se întâmplă cu naţia asta, de ce nu mai merge nimic, de ce ne este viaţa tot mai mocirloasa.
Cum să-i explic fiului meu că noi trebuie să ne vedem de calea noastră, chiar şi dacă ar fi să rămânem singuri pe drum? Noi o să căutăm în continuare să ne trezim atât de devreme încât să ajungem înainte de ora opt, aşa cum ar fi normal, ca să nu fim nevoiţi să-i deranjam pe ceilalţi copii. Simplu fapt de viaţă: cot la cot, părinţi şi educatori le predau copiilor primele lecţii de chiulit.
Dacă o să alegeţi ca de acum înainte să nu îmi mai răspundeţi la salut nu am să mă supăr. Peste ani, gârboviţi de bătrâneţi, când o să aşteptaţi ajutorul celor pe care îi creşteţi acum o să primiţi factura pentru comoditatea pe care o alegeţi acum: vor fi experţi în chiulit.

Noi am pornit la grădiniţă şi în această dimineaţă când încă nu se luminase bine. Oare câţi ne priveau de după perdele ca pe nişte ciudaţi?

..........

13 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

Să ştii că tocmai lucrurile "aparent" mărunte ne tulbură foarte mult, în fiecare zi. Adunându-se unele lângă celelalte, inducându-ne un stres suplimentar...
Îţi dau dreptate în ce ai spus pe la jumătatea textului - tocmai indiferenţa doboară speranţele. Lipsa de implicare. Chibiţi au fost şi vof mai fi, dar oameni de acţiune foarte rar mai găseşti.

Gânduri bune, ştrumfilor, un final de săptămână cât mai bun!

Virtualkid spunea...

Cristian Lisandru:
Am scris articolul acesta cu gandul ca poate o sa citeasca si alti parinti, mai ales cei care isi bat joc de programul gradinitei pentru ca nu respecta orarul.

Anonim spunea...

Extrapolând, am văzut părinţi cu copii de mână care trec strada pe locuri nepermise. Inconştienţi!

Virtualkid spunea...

georgiana75:
Astia sunt cascadorii de maine. Crezi ca este atat de simplu sa simti adrenalina????

INCERTITUDINI spunea...

Îmi pare tare rău de vacanța obligatorie nedorită- este încă o dovadă de incoerență în educație.
Nici vacanțele elevilor nu sunt bine gândite. În cele trei săptămâni din ianuarie, își cam pierd timpul.
Copiilor de grădiniță li se dă obligatoriu, vacanță, total aiurea.
De ce nu-i scrieți ministrului educației?
Dacă nimeni nu ”face gălăgie”,m lucrurile merg în virtutea obișnuinței...

Virtualkid spunea...

INCERTITUDINI:
Daca i-as scrie ministrului ce gandesc despre ceea ce se intampla in educatie, cred ca m-ar baga la SPAM.
Pe de alta parte, multi dintre dascali nu au chemarea si aplecarea Domnului Trandafir...
Profesorul, la fel ca si preotul ar trebui sa-si indeplineasca mai intai menirea, apoi sa se razbune pe tot ceea ce este nedrept.

silavaracald spunea...

Măi, înseamnă că nici nouă să nu ne răspundă la salut?
Că și noi ne-am dus azi cu gânduri serioase la grădi.

Virtualkid spunea...

silavaracald:
atunci sa veniti sa ne povestiti cu lux de amanunte!

ce spune pestisorul? se baga la un regim de slabire pe recomandarea mea????

arcadia spunea...

Hmmmm.... Povestea voastră îmi aminteşte de reproşul printre lacrimi al pruncului meu prin clasa a treia că el n-a lipsit nicio zi de la şcoală şi că din cauza asta a ajuns de râsul colegilor. :O

Virtualkid spunea...

aecadia:
sunt sigur ca si-a primit recompensa, chiar daca a venit mai tarziu...

Doinitza`s cakes spunea...

cum sa dai din optimismul tau copilului daca nici noi nu-l avem,mai apare din cand in cand ca un licar de lumina intr-o zi cetoasa si rece

Virtualkid spunea...

Doinitza`s cakes:
Trebuie sa-i dai incredere chiar si atunci cand tu ti-ai pirdut-o definitiv.

Virtualkid spunea...

Ena si Alexandra:
Multumim pentru invitatie. O sa ne gandim foarte serios la ea.

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner