Lecția despre cub

Uneori m-am crezut foarte aproape să învăț Lecția despre cub.
Apoi, aproape fără să înțeleg de ce, fostele mele mișcări sigure și precise au început să se schimbe în ezitări.
Mai târziu, ratările repetate încep să pară firești, iar eu, tot mai frustrat și mai resemnat îl abandonez, fără să mai înțeleg nimic din ceea ce mi se întâmplă.

“…se ia un ciocan
si brusc se fărâmă un colt de-al cubului.
Toti, dar absolut toti zice-vor :
-Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colt sfărâmat!”

Nichita Stanescu, din vol "Opere imperfecte" (1979)

Necuvintele care mă apasă

Din anul 1983 și până acum, chiar dacă îmi dau seama că este caraghios, la fiecare 13 al lui decembrie am o apăsare , un soi de vinovăție aproape asumată pentru că ziua mea de naștere coincide cu ziua morții acelui care mi-a dat una dintre cele mai importante lecții de viață.

...”ce cub perfect ar fi fost acesta”...

Marius Pena, un gol de aur

Mare bucurie, chiar şi pentru noi. Suferinţa pe care am avut-o atunci când oraşele noastre s-au luptat între ele nu a făcut decât să ne potenteze valoarea acestei seri. I-am întâlnit atunci, i-am condus cu privirea şi am încercat să le transmitem că îi iubim şi dacă nu câştigă.

Şi totuşi, de această dată am învins!

Primul gol, Antal marca din centrarea lui Viglanti, al doilea îl avea ca autor pe Marius Pena. Toţi ne-au dat autografe atunci când am mers să-i salutăm şi să le urăm succes, deci avem autografe de Champions League, avem o inimă gata să înfrunte şi această emoţie...

Riders on the storm

Ieri nu am mai apucat sa postam nimic. Drumul pana la Bucuresti a fost anost. Am calatorit tot drumul prin ploaie, in unele momente chiar torentiala. Putin inainte de Ploiesti am fost martorii unei tragedii in desfasurare, cu masini distruse si cu oameni insangerati. Nu am putut sa ne oprim pe drum decat in benzinarii, pe fuga. In Bucuresti, aceeasi ploaie rece imperecheata cu un frig patrunzator. Am mancat si ne-am culcat, fara prea multe comentarii.
Astazi, foarte devreme, am pornit la plimbare prin Bucuresti. Multe dorinte, putin timp. In plus, in unele locuri ne-am lovit de indolenta romaneasca (la observatorul astronomic nu am putut sa intram pentru ca nu era directorul acolo – „cata grija pentru vizitatori !”)
In schimb, Nichita ne-a primit, imediat, fara fasoane si cu multi porumbei. D’aia spunem noi, tot timpul, ca pare a fi un tip de treaba.

Nichita Stanescu, gandind la egalul sau

Atâta sã nu uitati:
cã el a fost un om viu,
viu,
pipãibil cu mâna.

Atâta sã nu uitati
cã el a bãut cu gura lui,-
cã avea piele
îmbrãcatã în stofã.

Atât sã nu uitati,-
cã ar fi putut sã stea
la masa cu noi,
la masa cinei celei de tainã.

Atât sã uitati! Numai atât,-
cã El a trãit,
înaintea noastrã...
Numai atât,
în genunchi vã rog, sã uitati!


Cat de bine le sta impreuna, vorbind unul despre celalalt.

...pe de alta parte, "...perfectiunea nu atrage atentia..."