vineri, octombrie 1

28




In urma cu douazeci si opt de ani, doi copii ajunsi in pragul adolescentei isi priveau mama stingandu-se, la fel de discret cum traise, intr-un apartament de la parterul unui bloc muncitoresc din Galati.
Acesta a fost motivul calatoriei noastre. Am venit sa-i pomenim numele, impreuna cu cei pentru care ea, inca, mai reprezinta ceva.
Maine pornim catre Bucuresti, cu speranta ca o sa il vedem pe Ozzy, iar el o sa ne cante "Mama, I'm coming home".

10 comentarii:

INCERTITUDINI spunea...

Un gând pios.
Și un uriaș buchet virtual de crizanteme albe.

elena marin-alexe spunea...

Toate florile din toamna asta frumoasa!R.I.P

angi spunea...

A fost MAMA si va ramane indiferent de locul in care sta acum.Privirile ei v-au urmarit intotdeauna.
Flori,amintiri frumoase,cuvinte nespuse...

Adele spunea...

Îmbrăţişări.

Anonim spunea...

Numai bine, Odorica

Virtualkid spunea...

INCERTITUDINI:
Multumesc pentru gandul bun adresat mamei mele. Inseamna mult.

Virtualkid spunea...

elena marin-alexe:
Multumesc, asa cum vad eu, mama mea le merita.

Virtualkid spunea...

angi:
Multumesc, multumesc mult!
Este atat de placut sa vezi ca se aduna si alti oameni in jurul tau, mai ales atunci cand este vorba de intamplari triste.

Virtualkid spunea...

noaptebunacopii:
Le intoarcem cu recunostinta.

Virtualkid spunea...

Odorica Ion:
Bine ai venit in "casa piticului".

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner