Acum o saptamana

Trebuie sa multumesc lui Andrei Paunescu. El este cel care a luat asupra sa pericolul de a da numarul de telefon unui eventual hartuitor de vedete. De la el am avut numarul de telefon al lui Nelu Dumitrescu pentru a solicita o scurta intalnire in backstage. Imi place sa cred ca nu are motive sa regrete gestul.
Multumesc lui Nelu Dumitrescu pentru ca a avut rabdarea sa ma asculte si sa ma inteleaga. El a fost cel care a facut totul atat de simplu.
Ii multumesc si lui Cristi pentru ca mi-a sarutat copilul pe frunte si i-a dat motiv sa isi aminteasca asta. In chiar ziua in care implinea trei ani, a primit un cadou atat de special: "pe ape". Iris-ul a cantat pentru el.

Iata si dovada ca poti sa iti atingi idolii. Copilul meu a reusit! Daca vreti sa vedeti si sa auziti, trebuie sa opriti MixPod-ul. Ii datorez aceasta inregistrare doamnei Liliana Sandulescu, din Galati, cea care a reusit sa ma emotioneze atunci cand am descoperit-o pe contul de pe youtube.

Cum ne-am pregatit pentru concert

Copilul a venit in Bucuresti pentru concertul "Cuvinte de iubire - Iris", chiar daca nu prea stie el ce inseamna asta. Am simtit ca asteapta, ca simte ca urmeaza ceva. Asta l-a facut sa fie usor agitat. M-am bucurat atunci cand am reusit sa-l adorm. Am facut asta asumandu-mi riscul de a adormi mai curand decat el. In fond, eram si eu obosit. Daca ma gandesc numai la faptul ca am stat tot timpul zborului cu punga din avion pregatit pentru o eventuala "interceptie". Sau la stresul generat de reprizele repetate de echipare-dezechipare.

Pana la urma, am reusit, am dormit. Iata-ne in fata merii provocari! Trebuie sa pornim prin ninsoarea de afara. oare a cui sa fie baba asta artagoasa? Poftim, ce situatie!!!!! Vremea asta nu stie ca am avut limitare in privinta bagajelor?

Hai sa ne imbracam cu ceea ce avem, daca este nevoie, cu toate! Ne vedem la Teatrul National Bucuresti!

Prima calatorie cu avionul

A trecut o saptamana de la plecarea nostra catre Bucuresti. Desi a fost nevoie sa ne trezim foarte devreme, nu au fost probleme de mobilizare. Desteptarea s-a facut nesperat de usor si de repede. Nu au mai existat nici protestele obisnuite la imbracare. Mi se parea ca simte aproape momentul pentru care astepta de multa vreme si pentru care a strans, ban cu ban, in portofelul propriu. Am pornit spre aeroport cu mari emotii (eu), dar si cu foarte mare bucurie (el). Am purtat multe discutii, despre luminile multe de pe drum, despre Vigaron (un personaj de desene animate care ne urmareste cu insistenta), despre o surubelnita...... Pentru ca nu era prima data in aeroport, nu mi s-a parut sa fie foarte emotionat. Am trecut faza controlului si, abia dupa aceasta, au inceput intrebarile legate de imbarcare. Cea care se repeta obsesiv era: cand mergem la avion? Foarte hotarat, s-a postat in fata tuturor calatorilor, la usa prin care urma sa accedem pe pista si astepta semnalul. Care a si venit, intr-un tarziu. M-a emotionat faptul ca, in ciuda frigului si a zgomotului (avionul era cu motoarele pornite), copilul a mers tinta catre scara si a urcat primul, chiar fara sa ma mai astepte. Ajuns in avion, l-a traversat pana in celalalt capat pentru ca sa dea mana cu insotitorul de bord. Abia apoi s-a intors si am putut sa ne asezam pe locurile noastre. Ne-am pregatit de decolare, timp in care am avut emotii greu de suportat si, am pregatit punga.....
Am decolat fara nici cea mai mica problema. Am putut sa vad ca varsta frageda poate sa faca foarte accesibile anumite lucruri pentru care adultii isi fac griji imense. L-am vazut pe copil fericit. Exuberant.

La un moment dat l-am indemnat sa se ridice in picioare si sa se uite ce se intampla jos. A facut asta cu multa convingere, iar, la final, mi-a spus ca Rozi-momo si Gyula-toto nu sunt acasa (bunicii de la tara). "Nu stiu unde umbla!" Oare ce era in capsorul lui? M-am bucurat pentru ca am putut sa-i ofer aceasta experienta si pentru ca a primit-o atat de bine!
Pentru ca distanta este foarte scurta, dupa mai putin de o ora, am aterizat pe aeroportul Henri Coanda unde am incercat sa numaram, aproape tipand, toate avioanele de pe pista. Ceilalti calatori, in marea lor majoritate, s-au amuzat de exaltarea copilului. Le-am multumit, in gand.
Aici, ca orice VIP-uri, am fost asteptati de doua fiinte sensibile si delicate, doua brunete pentru care, cu siguranta, alti barbati ne-au invidiat. Cum era si normal, nu puteam sa fim transbordati decat folosind un "mertzan cu piele".... "ofcors!
Iar de aici, incepe aventura "Bucuresti - capitala tarii esti!"

O vizita la Sara

Zi de duminica, ceva mai tihnita! Mergem la tara, la Ganesti. Vizitam pe Sara, o fetita de care ne cam place! Mai ales ca are foarte multe jucarii, altfel decat cele pe care le avem noi. In plus, suntem foarte buni prieteni cu Andrei, tatal Sarei. Asta si pentru ca Andrei ne invata si cum se merge la vanatoare, dar despre asta nu putem sa povestim prea mult. Oricum ar spune toata lumea ca sunt minciuni vanatoresti.

Pentru ca am fost in acesta vizita, a ramas pentru reprogramare si somnul de pranz. I-a luat locul, accidental, un somn de cateva minute, in masina, la intoarcere. Ce duminica reusita! Am gasit chiar si niste melci.

De maine, iar mergem la gradinita! Oare ce mai face Sonika?

Stefan (mic) implineste doi ani

Ieri am calatorit cu masina de la Galati la Targu Mures, desi puteam sa mai stam macar o zi, special ca sa participa la o alta zi de nastere. Tot un Stefan, insa, unul mai mic. Asa ceva nu se putea rata. Am ales sa scriem despre asta, tocmai din dorinta de a ne mai trage sufletul. Ca sa fie trecerea mai lina.

Foarte mare aglomeratie, insa, cine vrea sa se joace nu transforma asta intr-o fatalitate. Cand te joci cu foarte mult spor.... este si foarte cald! Cand este foarte cald..... se lasa cu haine ude, de transpiratie.

Nu mai este foarte mult timp pana la ziua Ralucai.

Am reusit! Am atins obiectivul fixat, acela de a ne intalni, din nou, cu cei care ne plac, chiar daca nu cu toti. Probabil toata aceasta intamplare o sa faca obiectul mai multor postari ulterioare. Amintirile pe care vrem sa le conservam cat mai bine o sa le depozitam si aici. Astfel, ele pot fi lasate la decantat, urmand a fi judecate ulterior, cu mai multa detasare. Marturisesc faptul ca am trait o experienta fabuloasa, fara sa exagerez. Imi doresc si pentru Stefan sa fie inceputul calatoriei, constienta, asumata (atat cat se poate la trei ani).
Insa, pentru ca nu ne-am multumit numai cu concertul, am mai stat in Bucuresti, apoi am plecat la Galati. Am avut, probabil, un inger pazitor. Toate ne-au mers struna. Asa ca, nu avem voie sa uitam!

Suntem pe drum

Din pacate, suntem pe drum, fara posibilitatea de a mai posta ceva din ceea ce adunam. Povesti pentru care merita sa ne intoarcem. Intamplari cu oameni deosebiti. Tragem speranta ca cei care s-au hotarat sa ne urmareasca sa nu isi piarda rabdarea. O sa ne straduim sa rascumparam aceasta postand imediat ce ne intoarcem acasa.

Nu pot sa pierd aceasta zi......

....si chiar daca inseamna ca incerc sa trisez, daca recunosc asta, poate ca o sa fie iertata josnicia. Totusi, este vorba despre ultima zi in care mai ai doi ani. De maine, este altceva! Poate ca nu o sa ne ajunga timpul. Totul se roteste in jurul acestei calatorii. Totul! Si maine dimineata, daca totul este in regula, decolam in cea mai lunga calatorie. Sigur, sigur..... o sa povestim mult despre ea.

Continua "ziua mea"

Nu imi vad capul de musafiri. Astazi este randul neamurilor sa imi ureze. Nu prea mai ramane timp si pentru scris pe blog. Daca o sa se poata, revin mai tarziu si scriu mai serios. Pana atunci, va invit sa ma urmati si sa petreceti pentru ziua mea!

A inceput "ziua mea"

Luni, 8 martie, implinesc trei ani. In concluzie, trebuie sa dau de mancare si de baut. Pentru ca am agenda foarte incarcata, ca orice VIP, astazi am inceput petrecerea de ziua mea. La gradinita! Tambalau mare, tort, suc, dans!
Din cate am inteles, ziua mea o sa tina, minim minimorum, trei zile, daca nu chiar patru. Astazi, colegii de gradinita. Maine, neamurile. Duminica, prietenii. Iar luni..... luni petrec cu tata, calatori.
Nu pot sa scriu nimic interesant despre asta. Toata lumea s-a invartit in jurul unui tort. Astazi a fost randul meu!

Nu ar fi stricat si un clown, ca cel al domnului Cristian Lisandru, de la care am furat aceasta imagine.
Am ratacit mult prin increngatura blogurilor prin care salasluieste si, cel mai probabil o sa ne mai intoarcem.

Concert Compact

Destul de trista atmosfera la concertul trupei Compact de la Teatrul National din Targu Mures. Oameni putini, destul de retinuti. Nu am putut sa nu imi amintesc de alte spectacole, din trecut, la care salile gemeau de lumea venita sa asculte "fata din vis" si altele. Nu poti sa nu te intristezi, chiar daca nu nu te-ai dat in vant niciodata dupa Ciuci si Lelut.
Cand vezi asa ceva iti vine sa intrebi, la fel ca Nichita: "unde sunteti, voi, cei care nu mai sunteti?"
In schimb, copilul, la cei trei ani neimpliniti decat peste trei zile, a trait la intensitate maxima. Totusi, a plecat foarte nedumerit de faptul ca pe scena, sprijinita de niste boxe, statea o chitara rosie, nefolosita. Am avut proasta inspiratie sa-i spun ca era stricata. Din acel moment a decretat ca trebuie sa-l sun pe Vigaron (personaj de desen animat) ca "sa vina cu surubelnita". A fost atat de insistent, incat, daca aveam numarul lui, chiar il sunam!

Mi-au trecut prin minte mai multe intamplari din timpul liceului, atunci cand asteptam cu sufletul la gura sa mai vina vreo trupa. Vremurile acestea de decadere, la care sunt si eu partas, acum, erau atat de departe!

Mesaj din tara soarelui rasare

Din cand in cand, calatorim pe bloguri. Asa am descoperit blogul unei doamne plecata de multa vreme in Japonia. Ne-a placut, asa ca i-am trimis un martisor, cel care poate sa fie vazut in postul de ieri. La distanta de o zi, am primit un mesaj impresionant, legat de faptul ca nu a mai primit asa ceva din vremea in care a ales "exilul". Faptul ca am reusit sa bucuram un suflet, ca i-am rapit un gand senin, ne-a facut sa ne simtit "o gasca fericita" (tata si fiu). Fara sa existe vreo legatura cu versurile piesei ci, poate doar cu "strigatul departarii", pentru doamna de pe alte meleaguri am ales ceva de suflet:



Noi, tata si fiu, il iubim pe Motu'.

Cum cresti un copil viguros, deprins cu greul

Din cate imi amintesc, tata nu a facut asa ceva. Insa, la trei ani, nu este sigur ca memoria nu te inseala!



Desi pare periculos, nu este decat amuzant!

Martisorul meu

Acesta este martisorul pe care l-am trimis mai multor doamne si domnisoare. L-am trimis si catorva domni, asa, de kiki! Am primit foarte multe reactii si asta mi-a confirmat faptul ca oamenii asteapta semne de la alti oameni. Mai ales cei care nu recunosc asta! Nu am banuit cati oameni se sensibilizeaza, mai ales, la lucrurile simple. Cand vezi asemenea intamplari nu mai stii daca se te bucuri sau sa te intristezi. Tocmai pentru ca oscilezi, vremea si vremurile te condamna la uitare.

Emotia calatoriei de initiere

...o sa incepem sa scriem cu regularitate, dupa ce ne intoarcem din cea mai mare calatorie a vietii de pana acum. Luni, chiar in ziua in care Stefan implineste trei ani, tatal si fiu pornesc intr-o calatorie de initiere. Paradoxal, mai speriat este tatal.

Copilul iubeste zborul, se pare. Cu o oarecare regularitate, merge la Spitalul Judetean de Urgenta din Targu Mures doar ca sa mai vada "ce mai face" elicopterul. De multe ori, elicopterul "face bubu", adica doarme.

Luni, la ora 06,05 a.m. trebuie sa fim in avionul care decoleaza din Targu Mures spre Bucuresti. Stefan strange bani pentru bilet in portofelul propriu de aproape un an. Acum, avem ocazia sa impuscam mai multi iepuri in acelasi timp. Asa ca ne-am hotarat sa mergem la concertul Iris de la Teatrul National, sa "ne dam" cu metroul, sa facem afaceri, etc. Nu stim ce fel de afaceri, insa este important ca ne-am propus si asta.

La intoarcere, o sa postam impresii, fotografii, filmulete.

Cel mai mult ne dorim sa ne intalnim, iar, cu Cristi, Boro, Valter, Nelu si Relu.

"La bulivar, birjar! La bulivar!"