
Cam pe la jumatatea drumului exista un loc pentru afisaj, de unde mai aflam cine si cu ce treburi mai vine pe la noi prin sat. Probabil ca exista si un Dumnezeu al provincialilor, daca ii acceptam ca specie distincta. Spun aceasta pentru ca am vazut un afis care le eclipseaza pe toate celelalte. De pe acel afis, un chip atat de luminos transmite o liniste atat de necesara in aceste vremuri. Nu pot sa nu remarc faptul ca si invitatia pe care o face este la fel de potrivita cu ceea ce se intampla in jurul nostru. Ne cheama sa vedem “Egoistul” de Jean Anouilh. Acest OM ne cheama sa ne arate o fata a egoismului, tocmai dansul, cel care a reusit sa palmuiasca de atatea ori nesimtirea si badarania.
Puteti sa vedeti aici, cea mai reprezentativa scena din aceasta piesa:
“Maestrul Beligan, Egoistul”
Maine, intr-o alta cetate, un alt maestru aduce sunetul pe care il ascultati, intr-o cutiuta de lemn, lacuita.
(pe MixPod ruleaza Joshua Bell, cel care concerteaza la Bucuresti, maine)
6 comentarii:
Am văzut piesa, merită... Dar când este vorba despre Radu Beligan nu se mai pune problema dacă merită sau nu... Să aveţi o zi cât mai bună!
pacat de nea Fanica
s-a dus prea repede
acum, doar atit pot sa ascriu:
ma bucur pt voi !
:)
mai vb, sper!!!
CRistian Lisandru: Multumesc pentru urare!
kokoriko: ...si prea discret!
ana: si noi ne bucuram sa te vedem pe la noi!
Maestrul....nu a fost egoist de loc cu noi, deoarece ne-a alocat o mare parte a inimii lui si cel mai mult timp din viata sa.
Mi-a p-lacut mult articolul tau!O zi frumoasa!
Elena Marin-Alexe: Multumesc pentru apreciere. Am simtit nevoia sa am pe acest blog si o "lectie de generozitate".
Trimiteți un comentariu