Educatoarea mea

M-am gândit de multe ori la perioada în care am fost la grădiniță, încercând să scormonesc prin toate cotloanele minții cu dorința de a regăsi măcar rămășițele unor amintiri, ceva care să mi-o readucă în față ochilor pe educatoarea mea. Oricâtă înverșunare aș arăta, aceste momente lipsesc cu desăvârșire. Tot ceea ce îmi mai amintesc, dar chiar și acestea foarte vag, de parcă le-aș privi de după o negură, sunt gentuța cartonată în care duceam pachetul, sorțul gri și funda albă pe care mama le apreta la fiecare început de săptămână, dar mai ales drumul pe care îl făceam noi, gașca de copii din blocul F, veselia și nebuniile pe care le făceam. Mergeam aproape de fiecare dată singuri, având grijă unii de alții, pentru că părinții erau de mult la lucru atunci când noi abia porneam spre grădiniță.
A existat la un moment dat o fotografie, dar care s-a pierdut.

Au trecut aproape patru ani de la momentul în care întâmplarea a făcut să aibă loc această întâlnire, probată de fotografia pe care am făcut-o. După un an și jumătate de la acest moment, începea o aventură care și acum își deapănă firul, aceea a primilor pași în viață. Între timp, am intrat în al treilea an de prezență în grupa buburuzelor de la gimnaziul Romulus Guga din Târgu Mureș, iar educatoarea este doamna Rozalia Kovacs.

Fotografia nu este decât o bornă a vremurilor trecute deja, însă ea ar putea să reprezinte peste timp dovada aproape vie a unei întâlniri care avea să fie providențială, tocmai pentru că orice construiești, fără o fundație sănătoasă nu este decât o simplă muncă de Sisif.