Cari vrei mă sî ti dai cu caşcaiu?

Reader's Digest România se ţine de poante sau chiar i-am depăşit pe chinezi? Taman când credeam că ne-a luat gura pe di'nainte şi că ne-am lăudat cam tare cu costumul cel nou, primim la cutia poştală o depeşă colorată din care o fată în minijupă ne cheamă să ne încercam norocul. Cică să venim la premii cât China.
Tot ce trebuie să faci este să dai la o parte un abtibild şi să vezi dacă sub el se află numărul casaiului de pe verso, iar dacă te loveşte norocul să fie aşa, atunci trebuie să suni fuguţa la un telefon şi să spui acolo tot ce ştii despre datele tale cu caracter confidenţial.

Dibace fata asta din poză. Irina Popa cică-i spune. Oare nu era mai simplu să sune numai pe cei cărora nu le corespunde codul cu numărul?
Sau o să se umple ţara de caşcai?
........

O directă lu’ Chinezu’!

Încă din vara anului trecut am avut o problemă aproape existenţială: "Ce costum frumos are chinezu’!" Degeaba am încercat eu să-i explic despre faptul că-i sucită, că-i cârmită; copilul meu şi-a ales cu cine să se întreacă la calculatoreală, chiar dacă era evident că era 2.0 pentru adversar, chiar înainte să înceapă partida.

Mai pe la sfârşitul anului trecut îmi propusesem să merg la Cluj, să-şi cunoască şi copilul adversarul, care venea acolo s-o frigă şi s-o bereasca la o adunare de bloggerasi (el venea sa le arate unde-i buba). Când i-am spus că mergem să-l întâlnim pe Chinezu, în secunda imediat următoare m-a întrebat dacă vine cu costumul pe el. Sincer, şi mie mi se părea o dovadă de consecvenţă şi de seriozitate, însă nu am reuşit să ajungem.

Ca să ne meargă bine în anul acesta, am furat meserie de la mentorul virtual. Ne-am tras costum de SUPER-HERO, iar al nostru este mult, dar mult, mult mai MIŞTO!

Chinezule! Colţul rosu este al nostru! Eşti ca şi bătut, dar te băgam în calendarul nostru de anul viitor, premiu de consolare!
Si îţi trântim si banner, ca să ai şi tu o ţâră de trafic!



........

Insule

Călătorim mereu, fără să ştim, mereu pe aceleaşi drumuri. Călătorim fără să avem vreme să oprim în memorie chipuri, locuri, nimic. Călătorim cu viteză din ce în ce mai mare, atât de mare încât pare că străbatem tunele tot mai înguste, atât de înguste încât julesc umerii. Călătorim între insule, mereu aceleaşi, mereu noi doar pentru că nu ni le mai amintim.
Astăzi, i-am spus unei insule că ploaia care îi udă uneori nisipul mi-a obturat tunelul deja prea îngust.
O insulă frumoasă mai puțin!


........

Afişul

Mergeam des la ea, mereu împins de o invidie reţinută, dar foarte concretă. Avea camera ei, putea să închidă uşa şi să rămână într-o lume numai a ei, fie şi numai pentru scurte perioade de timp. Nu ştiam cum este să ai această posibilitate, familia mea fiind în situaţia programului cvasicomun, impus de micimea apartamentului.
Mergeam cât de des puteam, neratând nicio ocazie, adică nicio invitaţie, însă ea îl iubea în taină pe Alin, aşa că îmi înţelegeam condiţia de balsam la rana deschisă. Mai ales că îmi convenea: cafea naturală (de unde mama naibii o procura?), ţigări Dunhill, dar mai ales muzică. Acolo ascultam Beatles cam la discreţie, Kiss, Led Zepp, dar mai ales Stewart. Rod Stewart!




Deşi este unul dintre oamenii care mi-au rămas dragi, din categoria celor care îmi vin destul de des în minte, vorbim de câteva ori pe an şi ne vedem o dată la câţiva. Chiar dacă am pornit din acelaşi val, ne îndreptăm către alte maluri, aşa cum se întâmplă în furtună. Cu toate acestea, din valul acela, preschimbat în alte valuri, unele mai zbuciumate, altele molcome, fără spumă, a rămas ceva, ceva care le face să îşi ducă dorul, să se caute.

În cazul de faţă, în ceea ce mă priveşte, o importantă parte a acestui ceva este afişul care se afla pe uşă camerei ei, afiş pentru care am invidiat-o mai mult decât pentru faptul că avea propria cameră. Hârtia aceea trăia hrănindu-se şi din invidia mea, iar mâine, "afisul” împlineşte şaizeci şi cinci de ani.

Astăzi, Rod Stewart a trecut şi de testul cu "turnesol”. Copilul zice că: "place!”.


"Baby Jane". Până la moarte, piesa această o să-mi amintească o vacanţă de poveste, într-o staţiune care nu mai există de mult: Mamaia, cea care mai ştia ce este acela un camping.





...

Pământul cuprind

Nu las nimic neatins!

Nu am povestit pe acest blog o întâmplare plină de semnificaţii. O facem acum, folosind prilejul apropierii zilei de 9 ianuarie. Cristi ne-a marcat existenţa într-un mod mai mult decât concret, vocea sa fiind acel ceva care i-a trezit atenţia fiului meu pentru muzică.

Nu există explicaţii pentru foarte multe dintre slăbiciunile unui copil. Nu împlinise doi ani atunci când, dedulciţi la "tot zbor”, am primit vestea că pentru Cristian Minculescu urmează o cumpănă a vieţii. Am aflat într-o duminică, înainte să pornim către biserică, despre nevoia unui transplant. Nu ştiu cât putea să înţeleagă copilul. Cert este că am simţit nevoia să-i aprind o lumânare, la vii, împreună cu cele care erau obişnuite: bunica şi bunicul. Din duminica următoare, pentru copil a devenit ritual. Cristi are o lumânare care arde pentru el, în fiecare duminică, la Biserica Sfânta Ana din Târgu Mureş. Mai mult ca sigur, nici nu ştie asta. Cristi este parte din familia noastră, fără ca măcar să ştie. Mâine este aniversarea sa şi este duminica...

Copilul meu l-a atins! Acum nu mai trebuie decât să-l depăşească pe fostul Harap Alb!



........

La fereastra noastră, nenorocirea

Aseară, în timp ce noi ne jucam cu spor, în casă, sub fereastră noastră, nenorocirea muşca din câteva destine. SMURD-ul cu tot cu echipa de descarcerare, poliţie, ambuteiaj, gură-căsca berechet. Noi, cu nasul lipit de geam, priveam girofarurile şi aveam sentimente contradictorii.
Jos, în stradă, oameni aflaţi în momente de mare cumpănă joacă într-o piesă pe care o urmărim de după fereastră. Montajul este dur, însă decent, până în momentul în care ajung şacalii cu camere de mână şi microfoane, alergând între nenorocirile de pe asfaltul îngheţat. Nările lor adulmecă sângele, sângele celor care involuntar le construiesc carierele acestor necrofagi folosind chiar oasele lor frânte, chiar vieţile lor distruse.

Update (Antena 3): O femeie a murit pe trecerea de pietoni pe care o traversăm în fiecare zi, când plecăm şi când ne întoarcem de la grădiniţă, cel puţin!
........

Povestea unei poveşti

Bucuria nu este bucurie dacă nu vine cu simplitate, neajutată şi nedeturnată de la albia ei naivă. Ziua de ieri mi-a adus una dintre cele mai mari bucurii din scurta mea viaţă de părinte: pentru prima dată, din proprie iniţiativă, copilul meu a cerut să fie lăsat să spună colegilor o poveste. Bine'nteles că nu este ceva extraordinar să facă asta, însă, atunci când am aflat că povestea a fost una originală, cu desfăşurare complicată, cu explicaţii mai reuşite sau mai stângace şi cu revizuiri făcute pe picior, am înţeles că poveştile pe care le inventam uneori încep să lege rod. Care va să zică imaginaţia fiului meu nu l-a lăsat să relateze, pe fugă, o poveste cu final cunoscut, nu! A fost nevoie de o una nemaiauzită care s-a născut, a trăit şi a murit în cele câteva minute cât el a simţit că trebuie să scoată povestea din el. Apoi ne-am întors la grijile noastre: nicio secundă nu trebuie pierdută atunci când abia aştepţi să te faci mare.


........

Botezul începutului de an

Astăzi, când am ieşit de la grădiniţă, am mers la biserică cu gândul unui nou botez, ritualic.
În biserica noastră, cea în care am săvârşit toate tainele noastre de până acum, l-am reîntâlnit pe părintele Ionuţ, cel care ne-a creştinat. Cu harul său, ne-a dat numele bunicii pe care să-l ducem mai departe.



........

Undeva în lume

Undeva în lume, poate lângă noi, sau poate la capătul pământului, o fetiţă învăţa acum să salute, să numere, să cânte şi să danseze. Se pregăteşte pentru următoarea serbare. Apoi, pentru următoarea. Serbările vin una după alta, între ele fel de fel de concursuri, diplome şi cupe poleite.
Undeva, o fetiţă îşi priveşte cu mândrie păpuşile, iar bucuria ei poartă preţul pantofilor scâlciaţi ai părinţilor şi al hainelor spălăcite. Sunt oamenii la care, într-o bună zi, fiul meu o să mă trimită să cer mâna care mângâie acum păpuşile, undeva, cu mândrie.
........

Paşaport pentru visare

Am adormit cu laptopul în braţe. Am visat. Am visat mult, cu un "player" deschis.
Am fost acasă, la blocul F din Micro 17 şi i-am revăzut pe Cristina, pe Gabi, pe Adi, pe Gigi.... pe toţi!
Apoi am plecat spre liceu, dar am mai trecut încă odată pe acasă, pe strada Saturn. Nu am zăbovit prea mult. Când am ajuns la şcoală, mi-am ascuns chica sub gulerul hainei, semn că i-am prins de frică lui Baluba (profesor de istorie şi dizident). I-am întâlnit pe toţi colegii mei. Erau acolo şi mă aşteptau. Chiar toţi, iar eu mi-am amintit numele fiecăruia în parte: Arhandopol, Butincu, Mândru, Docan, Ungureanu, Caragea, Bernevig, Marica, Plugaru.....
Doamne, cât de tineri şi frumoşi erau!
Mă mai trezeam, din când în când, însă mă minţeam că sunt obosit şi încercam să mă scufund iar în visare.
Apoi a venit ora la care rosturile nu mai pot fi amânate. Abia atunci am realizat cum a fost posibil să-mi revăd colegii din liceu, pe toţi, chiar şi pe cei răspândiţi în toată lumea asta şi chiar şi în altele:

Am avut paşaport pentru visare!

.........

Cu drag, eclipsei

Potrivit Institutului Astronomic Amiral "Vasile Urseanu", cea de astazi este singura eclipsă de Soare de care se vor bucura românii în următorii patru ani. Următorul eveniment astronomic de acest gen va avea loc la 20 martie 2015.

Cum pot observa eclipsa de Soare în siguranţă

"Eclipsa poate fi observată fără instrumente astronomice. Puteţi privi spre Soare, în siguranţă, folosind un filtru de sudură verde”.
Pentru cei care deţin un instrument astronomic şi doresc să îl folosească mâine astronomii recomandă "metoda proiecţiei". "În spatele telescopului sau lunetei, la ocular, se pune un carton alb sau o foaie albă. Discul Soarelui va fi proiectat pe foaie unde poate fi observată eclipsa, de către mai mulţi privitori deodată. Când se foloseşte metoda proiecţiei nu se va folosi niciun filtru”.

Cum poţi să îi explici unui copil de nici patru ani ce este aceea o eclipsă? Nu eşti convins că a înţeles, dar ai ideea (genială!) să-i spui: Lasă, ai să vezi mâine dimineaţă!

Sursa citată nu ne spune ce facem cu filtrul norilor. Poate mai trăim încă patru ani, până să găsim răspunsul la întrebarea:

Tata, când vine eclipsa?


.....

Cititor şi călător

Am crescut într-o lume cu cireşari voiajori. Am citit cu bucăţica, la bibliotecă, majoritatea cărţilor importante. Cine îşi mai aminteşte vremea în care căram cărţile, prin tramvaiele care traversau întregul oraş? Eu da. Aşa cum îmi amintesc şi faptul că mergeam şi la sala de lectură, foarte des, fără ca să se panicheze cineva de acasă.... pentru că şi ei ştiau la ce oră se închidea biblioteca.
Mi-am amintit de o lumea foarte interesantă: lumea copilului cititor de altădată!
Cititor şi călător.


......

Biserica noastră

În fiecare duminică, la prânz, mergem la biserica noastră.
Mergem ca să ne vadă Dumnezeu şi să nu-şi întoarcă faţa de la noi şi de la toţi cei pe care îi preţuim.

Iar viaţa, cu bune şi cu rele, merge mai departe ca o gâză pierdută în jurul luminii unui felinar chior.

Zi de zi ne inventăm alte bucurii, penibilă formă de protest împotrivă dezamăgirilor.




....

Ultimul Madrigal - Marin Constantin

Mor lumile pe care le-am cunoscut sau, dar pe care le-am intuit suficient de mult încât să avem conştiinţa apropierii de valoare.
Ce trebuie să existe în chimia minţii unui om pentru ca acesta să fie născut, predestinat unei albii anume. Ce trebuie să se întâmple pentru ca un om să înţeleagă că s-a născut pentru a schimba o părticică din lume, dar mai ales ce anume determină încăpăţânarea de a face acest lucru numai după chipul şi asemănarea sa?

"Madrigalul este pentru mine un dar divin" (Marin Constantin)
......

BonO(M)

Îmi doresc, visez, nu disper!
Zilele trecute s-a răspândit un zvon despre o posibilă nouă frustrare: se pare că în noul an vin în România cei care m-au făcut să cumpăr primul CD, pe vremea când colecţia mea de viniluri era invidiată de mulţi. Aveam să-l ascult doar după trei ani, timp în care am aşteptat să cumpăr ceva pe care să-l pot asculta. Era o zi de început de an, fără brad, dar în locul său apărea primul computer.
Şi acum începe un an. Poate că o să ajungem să-i vedem, poate că nu.
Fiecare dintre spectacolele lor sunt o poveste.
We are happy! Happy new year U2! În mândrie!
.

......