Botez cu iarbă verde și apă de ploaie

Pentru prima data am coborat ghetele antrenorului in iarba verde, adevarata a unui stadion din Turda. Intamplare simpla, in care o mana de copii au fost dusi cu masinile parintilor lor cale de 80 de kilometri pentru a-si masura fortele cu alti copii, poate chiar viitorii lor adversari, poate chiar colegi sub culorile marilor cluburi ale tarii sau ale lumii. Ce anume ne poate impiedica sa visam?
Ieri, pe o vreme inchisa cu ploaie marunta, grupele ACS Speranta 2005 si 2006 si-a trecut intre realizari si primele partide jucate pe gazon adevarat.
Dar si mai important, micul meu campion a fost titular in ambele partide, ba chiar a reusit sa marcheze un frumos gol din actiune in partida cu copiii care sunt mai mari cu doi ani decat el. Am fost atat de fericit fericit incat am indraznit sa ma gandesc ca aceasta ar putea fi calea lui, ca eforturile sale sunt bine coordonate si ca ar putea fi un mare performer. Am ascultat aprecierile antrenorului dupa meciuri si am inteles ca "speranta" da primele semne ca mingea incepe sa-l asculte. Mai trebuie numai sa formam si caracterul de luptator cu gandul  la uralele viitoarelor arene. Pana atunci, a fost pentru prima data si capitanul echipei.

Darul antrenorului - primele ghete cu crampoane

De cele mai multe ori trecem indiferenti pe langa intamplari pline de talc, intamplari care peste ani ar putea sa se dovedeasca a fi momente cruciale ale formarii unui copil. Nepervertita inca de dorintele de marire si inavutire cu orice pret, gandul prezumtivului viitor campion nu rezoneaza inca la altceva decat la joc, la reusita unui dribling, la bucuria unui gol marcat in urma efortului si inspiratiei sale.
Am primit in dar de la antrenorul nostru prima pereche de ghete cu crampoane cu un gest simplu dar sincer, asa cum ar trebui sa fie toate cele care se petrec in jurul acestui sport impins poate prea mult spre industrie. Da, acestea sunt primele ghete incaltate in terenul de joc, iar ele ar putea sa fie un reper al unei posibile cariere. Cine poate sti?
Si mai important este insa "secretul" acestora, pe care copilul si l-a insusit imediat: ghetele acestea sunt feremecate, iar cel care le poarta da mai multe goluri. Cat de frumoasa este mintea de copil! Oare s-ar putea face ceva pentru ca ea sa nu fie pervertita de puterea banului din fotbal?

Nescuturata barbă a moșului Neculai

A fost una dintre întrebările copilăriei: cum este posibil ca toată zăpada iernii să încapă în barba moșului Neculai? Așa îmi spusese bunica mea că vine prima zăpadă.

A fost una dintre întrebările copilăriei: cum este posibil ca toată zăpada iernii să încapă în barba moșului Neculai? Asa imi spusese bunica mea ca vine prima zapada.

Nu am multe amintiri legate de emoțiile dimineților din ziua sfântului Neculai. Cu siguranță, aceste întâmplări au existat, însă ele s-au pierdut undeva în urmă. Singură, barba moșului Neculai a reușit să-mi stăpânească mintea până la maturitate. Acum, dau mai departe această poveste copilului meu și aștept să văd cum o primește. Ne-am pregătit împreună ghetele și ne-am culcat cuminți numai după ce am privit încă o data pe fereastră căutând fulgii de nea.

Cu câteva minute în urmă, o poveste cu moșul și-a găsit locul între viitoarele amintiri ale unui copil. Cum să nu ai sufletul plin și împăcat, chiar și cu nescuturata barbă a moșului Neculai?

Dimineaţa cu miros de iarbă cosită

Astăzi am purtat o discuţie despre mirosuri. Am fost surprins să aflu că atunci când nenea taie iarba miroase frumos. Nu am putut să-l contrazic, însă mie mi-a fugit gândul la căruţa plină cu fân proaspăt cosit intrând pe poarta gospodăriei bunicilor mei, având deasupra, cocoţat precum moţul, un copil cufundat până la jumătate în grămadă.
Da, miroase frumos iarba, indifernt de ani care trec, indiferent de meleagurile pe care se întâmplă să crească. Atunci când o loveşte coasa, iarba ştie să îşi răspândească mireasma furată din Eden.
.

Excursia buburuzelor

În urmă cu un an, la iniţiativa doamnei educatoare, am ieşit cu buburuzele în iarbă, într-o locaţie al cărei nume nici nu mi-l mai amintesc, dar din care ne-am întors cu amintiri foarte frumoase.
La vremea respectivă, noi eram cele mai mici dintre buburuze, ultimele sosite.

Mâine, mergem din nou, tot acolo, însă nu mai suntem noi bobocii.
După un an, ne întoarcem într-un loc care are deja nişte amintiri. Sigur, atât echipa de copii, cât şi cea de părinţi a suferit modificări, însă omul în jurul căruia se întâmplă toate acestea a rămas ca să duce povestea mai departe.

Galbenul pe verde

Într-una dintre zilele săptămânii trecute am avut parte de o amiază puţin mai însorită decât cele trecute. Fără să fie cald, lumina multă îmbia la a ne abate de la traseul obişnuit, de a ieşi de pe culoarul de asfalt şi a studia păpădii şi albinuţe scoase din amorţire.

Uneori, atât de aproape de noi, este aşa de multă frumuseţe, aşteptând doar să avem puţină răbdare şi să le observăm. Trăim prea repede, prea superficial, lăsăm prea uşor să se risipească galbenul de pe verde şi nu mai avem timp să vedem cum ne invadează griul cel mai gri.

Splendoare în iarbă

Ce ar trebui să simtă un părinte atunci când vede haina copilului că rămâne mică?










..........